Cântecul Păsării Măiestre
D.N. Popescu o descrie ca fiind o pasăre măiastră, a cărei cântare întrece toate muzicile pământești și care are darul de a ghici viitorul și de a citi în inimile oamenilor. În acest sens, ipostaza oraculară a Păsării Măiastre este confirmată și de baladele populare românești:
Codrule, orice-i vede
Nu spune la maica me;
De mi-i vede mort în tine
Spune maicii că mi-i bine;
De mi-i vede c-am murit
Spune-i ca nu m-ai tâlnit;
Lasă-mi frunza de-nvălit,
Crengile de-acoperit,
Sa ganea c-am adurnit.
Vântul noaptea și-a sufla,
Crangile le-a negura
Și pă mine m-or afla.
Cine m-a afla pă mine
Om pemintean n-a și nime,
Numa Pasăreă Măiastră
S-a zbura maicii-n fereastră
Și maicii i-a povesti
Unde mi-am putut muri:
În mijlocu pădurii
Ducând doru' badiții;
În mijlocu' codrului
Ducând doru' dorului.
În fauna mitologică românească, Pasărea Măiastră este considerată regina păsărilor, mesagera zânelor. Ca orice ființa supranaturală înzestrată cu puteri magice, este destul de scumpă la vedere, frumusețea ei unică și lumina celestă pe care o răspândește încântând doar privirea celor cu adevărat privilegiați. Despre cântecul ei, care nu răsună decât în singurătate, se spune că ar întineri orice ascultător. Pasărea Măiastră, pasare justițiară, posedând o putere magică inepuizabilă, aparține Tărâmului Celălalt, trăind izolat și neexpunându-și splendidul penaj multicolor decât foarte rar.
